Istoria șahului

Forma curentă a jocului a apărut în sudul Europei, în a doua jumătate a secolului al 15-lea, după ce a evoluat de la un joc similar mult mai vechi din India. În ziua de azi șahul este cel mai popular joc ce se poate juca acasă, în cluburi, pe internet, prin corespondență sau în turnee.

În general se consideră că șahul provine din jocul indian Chaturanga, de acum aproximativ 1400 de ani.^[2] Dar multe țări revendică originea șahului.^[3] Acesta a ajuns în Rusia prin Mongolia, unde a fost jucat la începutul secolului al 7-lea. Din India, a migrat spre Persia, și s-a răspândit în întreaga lume islamică după cucerirea musulmană din Persia.^[4] A fost introdus în Spania de mauri în secolul 10, un celebru manuscris jocuri care include șahul, tablele, și zarurile numit Libro de los Juegos, fiind scris sub sponsorizarea lui Alfonso X de Castilia în secolul al 13-lea.^[5] Șahul a ajuns în Anglia în secolul al 11-lea, și a evoluat prin diverse variante, cum ar fi Courier.

Până la sfârșitul secolului al 15-lea, au fost adoptate normele moderne pentru mișcările de bază (în Italia): pionii câștigă opțiunea de a muta două pătrate la prima lor mișcare și captarea acestora en passant; nebunii se pot deplasa oricât de departe de-a lungul unei diagonale libere (anterior fiind limitați la o mișcare de exact două pătrate pe diagonală), în timp ce pierd capacitatea de a sări peste piese, iar damei i s-a permis să se deplaseze oricât de departe în orice direcție, făcând-o cea mai puternică piesă (înainte, ea se putea deplasa doar un singur pătrat pe diagonală. Erau încă variații în regulile de rocadă și rezultatele în situația de pat.^[6]

Aceste modificări împreună au ajutat șahul făcându-l mai deschis la analize și deci putând fi mai ușor de urmărit. Jocul în Europa, din acel moment, a fost aproape la fel ca și cel jucat azi. Normele actuale au fost finalizate în secolul al 19-lea, cu excepția condițiilor exacte pentru remiză.

Cel mai popular set de piese de șah, „Staunton”, a fost creat de către Nathaniel Cook, în 1849, aprobat de către un jucător lider al timpului său, Howard Staunton, și adoptat oficial de FIDE în 1924.

Staunton însuși a organizat primul campionat mondial de șah în 1850.^[7] Cu toate acestea, el a evitat meciuri împotriva celor mai puternici concurenți din acea perioadă.^[8] Primul jucător recunoscut pe scară largă drept campion mondial a fost Wilhelm Steinitz în 1866.^[9]

Federația Mondială de Șah (FIDE) a fost fondată în 1924. Când campionul mondial Alexandr Alehin a murit în 1946, FIDE a preluat funcția de organizare a Campionatului Mondial. Înainte de această dată, campionii alegeau împotriva cui și în ce condiții ar accepta un meci de titlu. FIDE și-a asumat și rolul de acordare a titlurilor de Maestru și Maestru Internațional, precum și atribuirea ratingurilor numerice pentru jucători.^[10]

Sursa Wikipedia